Bebelușul, un viitor bun școlar

Pe vremea când mă pregăteam să devin mămică, citisem într-un articol despre bebeluși că încă din primele luni de viață ne putem învăța copiii să fie iubitori de carte, să devină viitori buni școlari, obișnuindu-i, de bebeluși, cu CARTEA. Pe vremea când prea-tânărul nostru adolescent era bebeluș în România, nu prea aveam parte de diversitate în ce privește cărțile pentru bebeluși. Știți și voi: acelea din pânză colorată, cu fel și fel de materiale (așa numitele cărți tactile – având rolul să îl învețe pe bebeluș să simtă diferența dintre moale și aspru, catifelat și blănos, blăniță și pene, pene și solzi, dintre creț și neted, etc.), sau cele mici din carton cu fel și fel de forme și imagini: formele geometrice, fructele și legumele, animalele domestice, animalele sălbatice, odăița mea, sala de clasă etc. Asa că noi am recurs, la început (după bugetul de atunci, de tineri profesori), la reviste din care – desigur – decupam toate imaginile cu căluți, pisicuțe, cățeluși, rățuște, jucării etc., încât să-i confecționăm propria lui cărticică. Mai târziu, când a ânvățat că „nu rupem cărțile”, am trecut la cărticelele cu povestiri și cu imagini pentru copii (mai mari).

Îmi amintesc că i-am pus preadolescentului  nostru  pentru prima oară în mână o revistă pe când avea vreo 5 luni. În jurnalul lui chiar notasem cu detalii reacția lui. Greu i-am mai putut-o lua din mânuțe. Și de atunci, zilnic făceam ”exerciții de citire” cu câte o revistă, apoi cu câte o cărticică de copii. Desigur, multe pagini au fost „mâncate”, smulse, sfârtecate, însă la vremea când și-a început drumul școlii, citiul a devenit una din pasiunile lui. Nu de puține ori, astăzi, îl surprindem întins pe burtă pe covorul verde din camera-birou-bibliotecă cu vreo carte (în genere de istorie sau un atlas), vizibil pierdut în lectura lui. Iar dacă mergem împreună la cumpărături, în vreun supermarket, el se retrage – încă! – la raionul cu cărți. Chiar își tot face planuri cu prietenul lui să scrie o carte despre lumea fantastică (pasiunea lui), însă întâmpină o problemă: SCRISUL. Faptul că îi place să citească, și citește cursiv și fără probleme de pronunție în două limbi (olandeză, pe care o preferă, și română), nu înseamnă că îi și place să scrie. Să scrie detalii, așa cum se cere când scrii o carte. Ca orice băiat, cred, este foarte schematic. În câteva cuvinte, sau câteva rânuri foarte scurte, își schițează ideile. Ce e drept, încep să-mi fac mea culpa, că nu i-am pus de timpuriu și creionul în mână. Dar nu citisem despre asta! Și, oricum, consideram, la acea vreme, că un creion este totuși o „jucărie” prea periculoasă pentru un bebeluș. Atunci nu auzisem despre creioanele din ceară, indicate celor mici-mici. Și nici nu am avut. Vedeți voi, bebelușii de azi – în anumite privințe – sunt mai binecuvântați! Și în ce privește „cititul”, și în ce privește „scrisul”!

Într-o vacanță, pe când puștiul nostru avea vreo 4 anișori și ceva, ne-am dus în vizită la o vecină, care avea un băiețel de vreo 2-3 anișori. Când am intrat în casa vecinei, era liniște (semn că puștiul vecinei era cuminte foc!), iar băiețelul era pironit cu ochii în televizor, nemișcând, nerespirând. Nici nu ne sesizase. Am salutat-o pe vecină și am exclamat: „Vai, dragă, dar ce liniște e aici la tine!” în timp ce arătam cu privirea spre fiul-său.  „Da, e foarte cuminte. Îl pot lasa ore întregi la televizor și nici nu mișcă.” îmi replică mămica-vecină. Ne așezăm pe canapea, arunc o privire prin jur, și nu mă abțin să întreb: „Dar, tu n-ai vreo carte de copii pe aici, să îi dai și altceva să facă?” Răspunsul mămicii m-a luat prin surprindere: „Dar la ce îi trebuie cărți, că e mic, nu știe să citească!”

Mămicilor, să nu ne subestimăm bebelușii! Cei mai mulți dintre ei vor deveni, ceea ce noi îi creștem! Și ei vor crește ceea ce noi îi învățăm!

„Nu-i rău” sau „foarte bine”?

Mereu le spunem copiilor noștri ce credem despre comportamentul lor de acasă sau de la școală. Însă de puține ori cântărim atent „părerile” noastre cu privire la comportamentul lor. Și tu spui deseori: „Ești leneș.” sau „Nu-i rău.”? Atunci ești un părinte… normal. Însă am putea să ne exprimăm părerea și altfel: folosind un limbaj pozitiv.

Ce cântărește la tine cel mai mult?

(-) Iar nu ești cuminte, măi copile!

(+) Vreau să îți faci temele înainte de cină.

(-) „Iar nu ești cuminte” face referire la trecut. Prin acest mesaj îi spui copilului tău că nimic nu face bine și că nici în trecut nu a făcut. Pe deasupra, mesajul nu este  unul clar. Știi exact motivul pentru care el nu este cuminte?

(+) Schimbă mesajul și spune-i ce aștepți de la el: „Mi-ar plăcea să faci asta…”, „M-aș bucura mult dacă…”, „Vreau ca tu să…”. Printr-un limbaj pozitiv copilul va ști ce se așteptă de la el, și îl faci, astfel, responsabil de propriul lui comportament.

(-) Ce dezordonat ești!

(+) Nu îmi place că toate jucăriile tale sunt aruncate pe jos.

(-) Prin „ești dezordonat” îi spui copilului că toată lumea crede asta despre el. Și dacă toți cred asta, atunci așa este. Prin acest limbaj nu lași nici un loc de mai bine pe data viitoare.

(+) Prin folosirea persoanei I singular (limba „eu”) îi spui copilului ce simți tu personal sau ce vrei tu ca el să facă sau să nu facă: „Cred că în camera ta este dezordine.” Asta crezi tu acum, iar copilul tău poate schimba aceasta, ca tu să nu mai gândești sau  să simți așa. Folosind acest limbaj îi oferi copilului șansa de a schimba situația.

(-) Nu-i rău de data asta!

(+) Foarte bine!

(-) Foarte des folosim cuvinte negative cu sens pozitiv.

(+) De ce să nu-i spunem copilului pur și simplu: „Foarte bine!”? Un copil care este lăudat pentru un lucru bun sau (aproape) bine făcut, capătă încredere în sine și nu mai renunță așa de ușor. („Pot!”). Având o imagine de sine pozitivă, copilul va îndrăzni să răspundă mai repede provocărilor.

(-) Nu faci niciodată ce îți spun!

(+) M-a supărat faptul că a trebuit să îți spun de 3 ori să vii la masă.

(-) Rețineți: copiii nu sunt niciodatăîntotdeauna enervanți”, „întotdeauna leneși”, întotdeauna dezordonați”, „întotdeauna neascultători”! Printr-un astfel de limbaj nu faci decât să-l respingi pe copil. El va crede că nu face niciodată nimic bun. („Nu sunt bun de nimic.”) De ce s-ar strădui atunci să își schimbe atitudinea, comportamentul, dacă tot așa rămâne?

(+) Prin această exprimare nu ataci persoana, ci comportamentul său, purtarea sa. „Ceea ce ai făcut, eu consider…” Așa îl inviți pur și simplu să își schimbe atitudinea față de tine, deci comportamentul său.

(-) Nu mă interesează ce crezi tu!

(+) Care e părerea ta?

(-) Dacă de la bun început îi spui copilului că nu ești deloc interesat de părerea lui, că nu ești dispus să îl asculți, îi spui, de fapt, că sentimentele și nevoile lui sunt nesemnificative pentru tine.

(+) Comunicarea sinceră și deschisă cu copilul vine din respect. Prin comunicare se dezvoltă o relație. Fiind interesat și de părerea lui, lași copilul să se simtă un membru la fel de important din familie. Comunicarea înseamnă ascultare.

Care din următoarele expresii le-ai folosit  săptămâna trecută cel mai des față de copilul tău?

  1. De ce ești întotdeauna așa de leneș?
  2. Ce mai este iar?
  3. Vreau să vii acum la masă!
  4. Nu fi așa de enervant!
  5. Foarte bine!
  6. Mă înnebunești de cap!
  7. Mi-ești drag!
  8. Să fie pentru ultima oară!
  9. Se putea și mai bine!

Ghicește care folosesc un limbaj negativ și care un limbaj pozitiv?

–         expresiile 1,2,4,6,8,9: limbaj negativ

–         expresiile 3,5,7: limbaj pozitiv     

sursa: Klasse voor Ouders

Articolul în limba olandeză aici.

Ești un părinte pozitiv?

Nimeni nu ne-a învățat cum să fim părinți. Fie copiem comportamentul părinților noștri (mai mult sau mai puțin), fie facem  după ureche, fie ne uităm ce fac vecinii noștri sau prietenii, fie cerem sfat de la familie, fie citim cărți despre educație sau fie luăm (și aplicăm) din fiecare câte puțin. Cu toate acestea, părinții pozitivi au câte-ceva în comun.

Tu ești un părinte pozitiv?

Iată cei 5 stâlpi ai părintelui pozitiv:

1. Un părinte pozitiv se îngrijește să ofere copilului un mediu sigur:

Este „acasă” locul unde copilul  tău se simte în siguranță,  locul unde poate (și are voie) să câștige noi experiențe, locul unde își ocupă timpul cu lucruri plăcute? Dacă da, atunci șansele de a tinde spre un comportament nedorit sunt minime. Pe de altă parte, într-un mediu sigur (și liniștit) și părintele, și copilul se simt foarte relaxați; cea mai bună stare în care putem învăța.

De asemenea, copilul are nevoie de o supraveghere corespunzătoare. Aceasta însemnând că părintele știe ce face fiica sau fiul său, știe unde este și cu cine se însoțește.

2. Un părinte pozitiv oferă copilului o susținere pozitivă:

Copilul, pentru a învăța și a se dezvolta sănătos, are nevoie de un mediu în care să fie stimulat, provocat, dar și sprijinit constant. Te amesteci să-i oferi copilului soluții la micile lui probleme cotidiene? Sau îl stimulezi să găsească singur o soluție? „A fi disponibil” pentru copil nu înseamnă a te ocupa tu de toate problemele lui,  de a-i da mură-n gură. Ci înseamnă a fi disponibil ori de câte ori el are nevoie de tine. Ca un polițist, stai gata să amendezi orice greșeală sau îi faci des complimente?

3. Un părinte pozitiv stabilește reguli clare și face programe:

Regulile și programele familiei au rolul (foarte important) de a-l învăța pe copil disciplina: de a ști ce are voie și ce nu are voie. Acestea îl învață să țină cont de ceilalți oameni, de sentimentele lor și să se poarte cu responsabilitate. Învăţarea disciplinei pe copil funcţionează cel mai bine atunci când viaţa lui de zi cu zi este predictibilă şi clară. Desigur, nu uita să stabiliți împreună regulile și programul familiei, potrivit vârstei copilului tău. Ceea ce se aplică la un copil de 5 ani, nu se va potrivi unuia de 11.

4. Un părinte pozitiv nu are așteptări prea mari (dar nici prea mici):

Așteptările tale trebuie să fie întotdeauna realiste. Nu aștepta mai mult, dar, totuși, nici mai puțin, decât el poate face Îți cunoști copilul? Știi ce anume poate face la vârsta lui (de exemplu: să își închidă singur nasturii de la giacă, să meargă singur cu bicicleta la școală, să rămână o jumătate de oră singur acasă…)? Știi unde îl poți ajuta să crească (de exemplu: să lase curat în urma lui după ce a făcut duș) și ce anume nu ar trebui să aștepți de la el (de exemplu: să fie as în matematică)? Dar pe tine te cunoști? Pretinzi de la tine însuți că ar trebui să fi un părinte perfect? Nu fi așa de exigent cu tine! Toți greșim și învățăm din ele.

5. Un părinte pozitiv se răsfață singur:

A fi părinte  cere multă energie. De aceea, ai nevoie și un timp special pentru tine, pentru soțul tău\soția ta, pentru prieteni sau pur și simplu pentru relaxare… A fi un bun părinte nu presupune ca toată viața să vă fie acaparată de copil (copii). Fă-ți timp pentru a te gândi și la tine. Dacă cu tine însăți și cu partenerul tău lucrurile merg bine, atunci și în relația cu copilul tău vei fi mai puternic, mai răbdător și vei fi mai mult disponibil pentru copilul tău.

Acest test nu este unul științific. El este inspirat din „Positive Parentingprogramme” (Programul părinților pozitivi), care este folosit cu success în toată lumea. Autoritățile flamande îl folosesc ca model pentru toți părinții și pedagogii din Flandra. Mai multe informații (în limba olandeză), pe http://www.triplep.be.

(Acest articol este în întregime preluat din revista electronică Klasse voor Ouders și  tradus în limba română de Florentina Pop. Articolul în limba olandeză se găsește aici.)